Când ne gândim la lumânări, suntem interesați în primul rând de mirosul și aspectul lor. Dar dacă săpăm puțin mai adânc și ne gândim cu adevărat la lumânări (cine e fără de păcat să arunce primul cu piatra), încep să ne vină în minte gânduri surprinzătoare, cum ar fi… hmmm… care e treaba cu lumânările, de fapt?
Stați puțin, cine a inventat lumânările?
De multe ori se întâmplă ca, în cazul lucrurilor evidente, să nu ne gândim de unde provin. Dar undeva, cândva, prima lumânare trebuie să se fi născut!
Primele mențiuni datează de acum 5000 de ani; străbunica lumânării a fost găsită în Egipt, unde bețele erau înmuiate în grăsime animală. Cu toate acestea, romanii au fost cei care au perfecționat primele lumânări cu fitil și au început să înmoaie papirusul rulat în seu animal sau ceară de albine (aceasta era o versiune mai scumpă pentru elita și apicultori).
Merită să ne amintim că lumânările serveau atunci un scop complet diferit – erau adesea singura sursă de lumină într-o casă sau într-un hambar, erau folosite și în ceremonii religioase, îi ajutau pe savanți și călugări să studieze cărți înțelepte și îi ghidau pe călătorii rătăciți.
Ei bine, ei bine, ei bine...
Ce mai inventează oamenii!
Noi spunem lumânare, voi spuneți parfumată. Și pe bună dreptate. La urma urmei, e prima asociere. Viața era mai simplă – existau lumânări cu vanilie, cu fructe, și, ca o nebunie, cele cu scorțișoară pentru Crăciun. Dar asta e de mult apus, pentru că de ce să ai mai puțin când poți avea mai mult? Noi arome se luptă pentru primul loc în topurile celor mai fermecătoare, sentimentale, ciudate și surprinzătoare.
Închideți ochii și imaginați-vă lumânări care miros a:
șampanie și biscuiți
slănină și pui prăjit (vegetarienilor, fugiți!)
whisky (nu vă faceți griji, fără alcool)
fum de foc de tabără
motor de motocicletă
mustăți de pisică (hei, dar labe de câine?)
ziare proaspăt tipărite
lună plină (luna miroase?)
teren de fotbal.
- Așa ceva nu se mai vede! În timp ce noi cream primele lumânări din ceară de albine, nativii americani foloseau simultan grăsime de pește, japonezii ulei de nucă, iar chinezii grăsime de balenă. Necesarul este cu adevărat mama invenției!
- Lumânările erau folosite pentru a măsura timpul. Aveau plăcuțe metalice încorporate la intervale regulate, care cădeau cu un zgomot pe sfeșnic pe măsură ce ceara din jurul lor se topea, anunțând astfel că timpul alocat pentru o sarcină sau un pui de somn a trecut.
- Lumânările erau folosite pe străzile cețoase din Londra ca iluminat începând cu secolul al XV-lea.
- Abia în secolul al XIX-lea a fost înființată o fabrică, permițând producția în masă de lumânări; anterior, era un proces anevoios, manual.
- Nu trebuie să ardem toate lumânările dintr-o dată. Înainte de a reaprinde unele lumânări, merită să tăiați câțiva milimetri din fitil pentru a minimiza potențialul fum.
- Cu toții știm expresia „a căuta cu lumânarea”, dar știți ce înseamnă „a sta de lumânare”? Înseamnă a sta de pază. Și un „om ca o lumânare” este un bărbat frumos, drept la suflet, și aceștia sunt rari!
Acestea sunt doar câteva sugestii din colecția noastră REDUSĂ, dar am vrea să le etalăm!
Aici veți găsi toate lumânările noastre – sunt destul de multe, așa că luminați camera și găsiți ceva pentru voi! Avem și aproape 500 de sfeșnice, doar spunem.
În cele din urmă, vă încurajăm să vă extindeți cunoștințele despre lumânări – într-un episod din „Vrei să fii milionar?”, întrebarea de un milion de lire sterline a fost despre un sfeșnic, așa că merită cu adevărat!
